Respirația este unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le avem. Modul în care respirăm este modul în care trăim. Respirația ne influențează direct starea interioară, dar merge în ambele sensuri – modul în care ne simțim ne influențează respirația, iar prin respirație, putem influența modul în care ne simțim. Fiecare emoție vine cu un anumit mod de a respira. Chiar și cea mai mică schimbare de dispoziție se reflectă în respirația ta. Când suntem stresați sau agitați avem tendința de a respira mai repede și mai superficial, ceea ce activează Sistemul Nervos Simpatic (responsabil de creșterea stării noastre de alertă sau de activarea „răspunsului de luptă sau fugă”), atunci când suntem relaxați, calmi și ne simțim în siguranță, avem tendința de a respira mai adânc și mai încet, ceea ce activează Sistemul Nervos Parasimpatic (SNP) (responsabil de „odihnă și digestie”). SN și SNP fac parte din sistemul nervos autonom. După cum am menționat anterior, relația dintre respirație și starea noastră emoțională merge în ambele sensuri – una o influențează pe cealaltă și invers. S-a demonstrat că respirația se schimbă ca răspuns la schimbările emoțiilor, cum ar fi tristețea, frica, fericirea și furia. Mai mult, schimbând în mod conștient modul în care respirăm, putem influența modul în care ne simțim. Dar de ce? Există o explicație simplă și are de-a face cu un nerv care se răspândește în corpul nostru – întinzându-se de la cap la stomac, conectând majoritatea organelor majore dintre creier și colon, ca un sistem de rădăcini sau cablu – nervul vag, care este, de asemenea, cel mai lung nerv din corp.

Nervul vag a fost descris ca fiind „în mare parte responsabil pentru conexiunea minte-corp”, pentru rolul său de mediator între gândire și sentiment. Aproximativ 80% din fibrele sale sunt aferente, ceea ce înseamnă că merg de la corp la creier. Acest lucru ne permite să ne reglăm sistemul nervos prin modul în care respirăm, cântăm sau ne mișcăm. Aceste cunoștințe au fost folosite de secole în culturile chineză și hindusă, care au dezvoltat mai multe practici pentru a beneficia de această conexiune corp-minte. De exemplu, tradiția hindusă are o mare varietate de exerciții de respirație numite pranayama și, chiar mai mult, utilizează cântarea ca practică de vindecare.

Nervul vag este conectat la diafragmă, se întinde de la gât până la abdomen. Când inspirăm adânc, în burtă, folosind diafragma, activăm nervul vag, însărcinat cu oprirea răspunsului „luptă sau fugi”, reducând astfel starea de vigilență sau stresul din organism. Am putea spune că nervul vag ascultă și răspunde la modul în care respirăm, trimițând aceste mesaje creierului și inimii. Când respirăm încet, necesarul de oxigen al mușchiului inimii este redus, iar ritmul cardiac scade. Dacă respirăm repede trebuie să însemne că suntem în pericol sau avem nevoie de mai mult oxigen și energie, deci ritmul cardiaccrește și ne simțim entuziasmați sau anxioși. Nervul vag activează sistemul nervos parasimpatic – răspunsul de odihnă și digestie. Dacă respirăm într-un mod profund, putem stimula acest nerv care va alunga efectele sistemului nervos simpatic. Este important să ne amintim că ceea ce declanșează răspunsul de relaxare este expirația.

Emoțiile noastre, corpul și mintea nu pot fi separate, așa cum arată cercetările în psihoneuroimunologie (știința care studiază interacțiunea dintre minte și corp). Gabor Mate spune în cartea sa „Când corpul spune nu”: că „nu există corp care să nu fie minte, nicio minte care să nu fie corp”, subliniind importanța abordării ființelor umane dintr-o perspectivă holistică și studierea interacțiunii minte-corp pentru a înțelege sănătatea și bunăstarea.

A fi om, viu și încrezător cu o autodefinire pozitivă înseamnă să ne revendicăm corpurile și sentimentul de sine. Acest proces este posibil, dar necesită conștientizare. De exemplu, așa cum au arătat neurologii – singura modalitate de a accesa creierul nostru emoțional este prin conștientizarea de sine („prin activarea cortexului prefrontal medial, partea creierului care observă ce se întâmplă în interiorul nostru și astfel ne permite să simțim ceea ce simțim” LeDoux, J. (Kolk, b. van der, 2015)). Acest lucru ne ajută să învățăm cum să facem față emoțiilor noastre, cum să devenim conștienți de sinele nostru interior și cum să ne creăm noi posibilități, dezvoltând astfel capacitatea de a stăpâni complexitatea experienței noastre interioare, pentru a ne ocupa de noi înșine și de viața noastră.

Revendicarea realității corpurilor noastre ne oferă un sentiment de putere și siguranță, o onștientizare a faptului că ne putem simți în siguranță doar în corpurile noastre, și chiar mai mult, sentimentul de sine înrădăcinat în corpurile noastre. Se pare că atunci când ești atent la tine: starea implicită activează zonele creierului care lucrează împreună pentru a-ți crea sentimentul de „sine” (Bessel, van der K. 2015).

Funded by the European Union. Views and opinions expressed are however those of the author(s) only and do not necessarily reflect those of the European Union or the ANPCDEFP. Neither the European Union nor the ANPCDEFP can be held responsible for them.